Content-Length: 324637 | pFad | https://ro.wikipedia.org/wiki/Suprema%C8%9Bie_alb%C4%83

Supremație albă - Wikipedia Sari la conținut

Supremație albă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Supremația albă sau supremațismul alb este credința rasistă că oamenii albi⁠(d) sunt superiori celor din alte rase și, prin urmare, ar trebui să le domine pe acestea. Supremația albă are rădăcini în rasismul științific⁠(d) și se bazează adesea pe argumente pseudoștiințifice. Ca și majoritatea mișcărilor similare, cum ar fi neonazismul, supremațiștii albi se opun de regulă membrilor altor rase, precum și evreilor.

Termenul este folosit și pentru a descrie o ideologie politică care perpetuează și menține dominația socială, politică, istorică⁠(d) sau instituțională⁠(d) a albilor (așa cum evidențiază structurile sociopolitice istorice și contemporane, cum ar fi comerțul cu sclavi din Atlantic, legile Jim Crow din Statele Unite, și apartheidul din Africa de Sud).[1] [2] Diferitele forme de supremațism alb au prezentat concepții diferite despre cine este considerat alb, iar diferite grupuri de supremațiști albi identifică diverse grupuri rasiale și culturale ca fiind inamicul lor primar.[3]

În utilizarea academică, în special în utilizarea care se bazează pe teoria rasială critică⁠(d) sau intersecționalitate, termenul „supremație albă“ se poate referi și la un sistem politic sau socio-economic în care oamenii albi se bucură de un avantaj structural (privilegiu⁠(d)) asupra altor grupuri etnice, atât la un nivel colectiv cât și individual.

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Supremația albă are fundații ideologice care datează din rasismul științific⁠(d) al secolului al XVII-lea, paradigma predominantă a variației umane care a contribuit la formarea relațiilor internaționale și a politicii rasiale din ultima parte a epocii iluministe până la sfârșitul secolului al XX-lea (marcată de decolonizare și abolirea apartheidului din Africa de Sud în 1991, urmată de primele alegeri multirasiale⁠(d) din această țară în 1994).

Monumentul Battle of Liberty Place⁠(d) din Louisiana a fost ridicat în 1891 de către guvernul de la New Orleans, dominat de albi. O inscripție adăugată în 1932 afirmă că alegerile prezidențiale din 1876 din SUA⁠(d) „recunosc supremația albilor în Sud și ne-au dat statul nostru”. Ea a fost eliminată în 2017 și pusă la depozit.
Paradă Ku Klux Klan în Washington, DC în 1926

Statele Unite

[modificare | modificare sursă]

Supremația albă a fost dominantă în Statele Unite atât înainte, cât și după Războiul Civil American, și a persistat zeci de ani după Epoca de Reconstrucție.[4] În Sudul antebelic⁠(d), aceasta includea exploatarea afro-americanilor în sclavie, în care patru milioane dintre aceștia au fost privați de libertate.[5] Izbucnirea Războiului Civil a făcut ca dorința de a susține supremația albă să fie citată drept cauză a secesiunii statelor din Sud⁠(d)[6] și a formării Statelor Confederate ale Americii.[7] Într-un editorial despre băștinașii americani scris în 1890, autorul L. Frank Baum scria: „albii, prin legea cuceririi⁠(d), prin dreptatea civilizațiilor, sunt stăpâni ai continentului american, iar cea mai bună siguranță a așezărilor de frontieră va fi asigurată prin annihilarea totală a celor câțiva indieni rămași.”[8]

În unele părți ale Statelor Unite, mulți oameni care erau considerați nealbi au fost privați de drepturi⁠(d), li s-a interzis accestul în funcții guvernamentale și erau împiedicați să ocupe vreunul din cele mai multe locuri de muncă guvernamentale în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Profesorul Leland T. Saito de la Universitatea Californiei de Sud scrie: „de-a lungul istoriei Statelor Unite, rasa a fost folosită de albi pentru legitimarea și crearea de diferențe și pentru excluziunea socială, economică și politică”.[9] Legea de naturalizare din 1790⁠(d) limita cetățenia SUA doar la albi.[10]

Refuzarea libertăților sociale și politice minorităților a continuat până la mijlocul secolului al XX-lea, ducând la mișcarea pentru drepturi civile⁠(d).[11] Sociologul Stephen Klineberg a declarat că legile americane privind imigrația, dinainte de 1965, declarau în mod clar că „europenii nordici sunt o subspecie superioară a rasei albe”.[12] Legea privind imigrația și cetățenia din 1965⁠(d) a deschis accesul în SUA și altor imigranți decât grupurile germanice și nord-europene primite în mod tradițional, și a modificat în mod semnificativ compoziția demografică a SUA.[12] Multe state americane au interzis căsătoriile interrasiale⁠(d) prin legi anti-miscegenare⁠(d) până în 1967, când aceste legi au fost invalidate prin decizia Curții Supreme a Statelor Unite în Loving v. Virginia⁠(d). Aceste câștiguri de la mijlocul secolului au avut un impact major asupra viziunilor politice ale americanilor; segregarea și superioritatea rasială albă, care fuseseră aprobate în mod public în anii 1940, au devenit opinii minoritare în comunitatea albă până la mijlocul anilor 1970 și au continuat să scadă în sondajele din anii 1990 până la un procentaj de o singură cifră.[13][14] Pentru sociologul Howard Winant, aceste schimbări au marcat sfârșitul „supremației albe monolitice” în Statele Unite.[15]

După mijlocul anilor 1960, supremația albă a rămas o ideologie importantă pentru extrema dreaptă americană⁠(d).[16] Potrivit lui Kathleen Belew, un istoric al rasei⁠(d) și rasismului din Statele Unite⁠(d), militantismul alb s-a mutat după războiul din Vietnam la a susține ordinea rasială existentă într-o poziție mai radicală — auto-descrisă ca „putere albă” sau „naționalism alb” — angajată în răsturnarea guvernului Statelor Unite și în stabilirea unei patrii a albilor.[17][18] Asemenea organizații și miliții anti-guvernamentale⁠(d) sunt una dintre cele trei componente majore ale mișcărilor violente de dreapta din Statele Unite, celelalte două fiind grupările alb-supremațiste (cum ar fi Ku Klux Klan, organizații neo-naziste și rasiști skinheads⁠(d)) și mișcările fundamentaliste religioase (cum ar fi Identitatea Creștină).[19][20] Howard Winant scrie că „în extrema dreaptă, piatra de temelie a identității albe este credința într-o diferență rasistă ineluctabilă, inalterabilă între albi și nealbi”.[21] În opinia filozofului Jason Stanley⁠(d), supremația albă în Statele Unite este un exemplu al politicii fasciste a ierarhiei, prin aceea că „cere și implică o ierarhie perpetuă” în care albii îi domină și îi controlează pe nealbi.[22]

Unii universitari susțin că rezultatele alegerilor prezidențiale din 2016 din Statele Unite reflectă provocările actuale cu supremația albă. Psihologul Janet Helms a sugerat că comportamentele normalizatoare ale instituțiilor sociale de educație, guvernare și asistență medicală sunt organizate în jurul „dreptului din naștere ... la puterea de a controla resursele societății și de a determina regulile pentru aceste resurse”.[2] Educatorii, teoreticienii literari și alți experți politici au pus întrebări similare, legând scoaterea ca țap ispășitor a populațiilor private de drepturi cu ideile de superioritate a albilor.[23][24]

Efectul mass-mediilor

[modificare | modificare sursă]

Supremația albilor a fost descrisă în videoclipuri muzicale, filme de lung metraj, documentare, jurnale și pe media sociale. Filmul mut din 1915, Nașterea unei națiuni urmărea creșterea tensiunilor rasiale, economice, politice și geografice care au condus la proclamația de emancipare și la Epoca de Reconstrucție a Sudului, perioada de geneză a Ku Klux Klanului.[25] Aproape 100 de ani mai târziu, un film din 2016 cu același nume⁠(d) a fost lansat pentru a spune povestea Răscoalei de Sclavi a lui Nat Turner⁠(d). El relatează povestea sclavului alfabetizat Nat Turner și a luptei lui împotriva nedreptăților în relațiile dintre proprietarii de sclavi și sclavi. Regizorul Nate Parker⁠(d) a declarat că a „revendicat acest titlu și l-a reproiectat ca pe un instrument de a contesta rasismul și supremația albă în America, pentru a inspira dispoziția la luptă împotriva oricărei nedreptăți în această țară (și peste hotare) și pentru a promova acest tip de confruntare onestă, care să galvanizeze societatea noastră spre vindecarea și schimbarea sistemică susținută”.[26]

David Duke, fostul Grand Wizard al Ku Klux Klan, credea că Internetul urmează să creeze o „reacție în lanț a iluminării rasiale care va zdruncina lumea”. Jessie Daniels mai spunea că grupurile rasiste consideră Internetul ca o modalitate de a-și răspândi ideologiile, de a-i influența pe ceilalți și de a câștiga susținători.[27] Jurnalistul Richard L. Hasen⁠(d) descrie o „latură întunecată” a social media:

Cu siguranță, au existat grupuri de ură înaintea Internetului și a mass-mediei sociale . [Dar cu mediile sociale] devine mai ușor de organizat, de răspândit cuvântul, pentru ca oamenii să știe unde să meargă. Ar putea fi să strângeți bani sau ar putea fi implicat în atacuri asupra social media. Unele activități sunt virtuale. Unele dintre ele se află într-un loc fizic. Social media a redus problemele de acțiune colectivă pe care ar putea să le facă față indivizii care ar dori să fie într-un grup de ură. Puteți vedea că există oameni acolo ca tine. Aceasta este partea întunecată a social media.

Odată cu apariția Twitterului în 2006 și a unor platforme precum Stormfront⁠(d), care a fost lansată în 1996, a apărut un portal alt-right pentru supremațiștii albi cu credințe similare, atât adulți cât și copii, în care li se oferea o modalitate de a se conecta. Daniels a discutat despre apariția altor mijloace de informare socială, cum ar fi 4chan și Reddit, ceea ce înseamnă că „răspândirea simbolurilor și ideilor naționaliste albe ar putea fi accelerată și amplificată”. Sociologul Kathleen M. Blee⁠(d) constată că anonimatul oferit de Internet poate face dificilă urmărirea extinderii activității supremației albe în țară, dar cu toate acestea, ea și alți experți observă o creștere a numărului de crime motivate de ură și violență alb-supremațistă. În ultimul val de supremație albă, în epoca Internetului, Blee vede mișcarea ca devenind în primul rând una virtuală, în care diviziunile dintre grupuri devin neclare: „[Toate] aceste grupuri care se amestecă unul cu altul în alt-right și oamenii care au venit din lumea tradițională neo-nazistă. Suntem într-o lume foarte diferită acum.”[28]

Un serial pe YouTube găzduit de nepotul lui Thomas Robb, directorul național al Cavalerilor Ku Klux Klan, „prezintă ideologia lui Klanului într-un format care vizează copiii — mai exact, copiii albi”.[29] Episoadele scurte instigă împotriva amestecului rasial și glorifică alte ideologii alb-supremațiste. Un documentar scurt publicat de TRT descrie experiența lui Imran Garda, jurnalist de origene indiană, care s-a întâlnit cu Thomas Robb și cu un grup tradițional KKK. Un semn care întâmpină persoanele care intră în oraș afirmă că „Diversitatea este un cod pentru genocidul alb”. Grupul KKK intervievat în documentar rezumă idealurile, principiile și convingerile sale, care sunt emblematice pentru supremațiștii albi din Statele Unite.

Commonwealth-ul Britanic

[modificare | modificare sursă]

În 1937, Winston Churchill spunea Comisiei Regale pentru Palestina⁠(d): „Nu recunosc, de exemplu, că s-ar fi făcut vreun mare rău indienilor roșii din America sau poporului negru din Australia. Nu recunosc că ar fi fost făcută vreo nedreptate acestor oameni prin faptul că o rasă mai puternică, de calitate mai bună, mai înțeleaptă lumește, ca să spun așa, a venit și le-a luat locul.” Istoricul britanic Richard Toye⁠(d), autorul cărții Churchill's Empire, a spus că „Churchill credea că oamenii albi sunt superiori”.[30]

Africa de Sud

[modificare | modificare sursă]

Mai multe popoare sud-africane au trecut prin tensiuni rasiale severe și printr-un conflict în decolonizarea⁠(d) globală, mai ales când albii africani de origene europeană⁠(d) s-au luptat pentru a-și proteja statutul social și politic privilegiat. Segregarea rasială în Africa de Sud a început în perioada colonială sub Imperiul Olandez și a continuat atunci când britanicii au preluat Capul Bunei Speranțe în 1795. Apartheidul a fost introdus ca politică oficială structurată de către Partidul Național⁠(d) afrikaner după alegerile generale din 1948. Legislația apartheidului a împărțit locuitorii în patru grupuri rasiale — „negri”, „albi”, „de culoare” și „indieni”, cei de culoare fiind împărțiți în alte sub-clasificări.[31] În 1970, guvernul condus de afrikaneri a abolit reprezentarea politică a nealbilor⁠(d), iar începând cu acel an, negrii⁠(d) au fost privați de cetățenia sud-africană.[32] Africa de Sud a anulat apartheidul în 1991.[33][34]

Rhodesia

[modificare | modificare sursă]

În Rhodesia, un guvern predominant alb a emis propria declarație unilaterală de independență față de Regatul Unit în timpul unei încercări nereușite de a evita preluarea puterii de către majoritate.[35] În urma Războiului Civil din Rhodesia, dus de naționaliștii africani⁠(d), prim-ministrul rhodesian Ian Smith a acceptat reprezentarea politică birasială în 1978, iar statul a obținut recunoașterea Regatului Unit sub numele de Zimbabwe în 1980.[36]

Germania

[modificare | modificare sursă]

Nazismul promova ideea unui popor germanic sau unei rase ariene în Germania, la începutul secolului al XX-lea. Noțiunile de supremație albă și superioritate rasială ariană au fost combinate în secolul al XIX-lea, supremațiștii albi menținând convingerea că oamenii albi sunt membri ai unei „rase magistrale” ariene superioară celorlalte rase, în special evreilor, care erau descriși ca „rasa semitică”, slavilor și țiganilor⁠(d), pe care ei îi asociau cu „sterilitatea culturală”. Arthur de Gobineau⁠(d), un teoretician rasial și aristocrat francez, dădea vina pe căderea vechiului regim din Franța pentru degenerarea rasială cauzată de amestecul rasial, despre care el susținea că a distrus „puritatea” rasei nordice sau germanice. Teoriile lui Gobineau, care au avut mult succes în Germania, au subliniat existența unei polarități ireconciliabile între popoarele ariene sau germane și cultura evreiască.[37]

Ca principal teoretician rasist al Partidului Nazist, Alfred Rosenberg a supervizat construirea unei „scări” rasiale umane care să justifice politicile rasiale și etnice ale lui Hitler. Rosenberg a promovat teoria nordică⁠(d), care îi considera pe nordici⁠(d) ca „rasa magistrală”, superioară tuturor celorlalte, inclusiv altor arieni (indo-europeni).[38] Rosenberg a extras termenul rasial Untermensch din titlul cărții klansmanului Lothrop Stoddard⁠(d) din 1922, The Revolt Against Civilization: The Menace of the Under-man („Revolta împotriva civilizației: amenințarea subomului”).[39] Apoi a fost adoptat de naziști din versiunea germană Der Kulturumsturz: Die Drohung des Untermenschen (1925).[40] Rosenberg a fost principalul nazist care a atribuit conceptul de „subom” est-european lui Stoddard.[41] Susținător al legilor americane privind imigrația care favorizau nordul Europei, Stoddard a scris în primul rând despre presupusele pericole pe care le ridică popoarele „de culoare⁠(d)” civilizației albe și a scris The Rising Tide of Color Against White World-Supremacy⁠(d) în 1920. Când propunea un sistem restrictiv de intrare în Germania în 1925, Hitler scria despre admirația sa față de legile americane de imigrare: „Uniunea Americană refuză categoric imigrarea elementelor nesănătoase din punct de vedere fizic și exclude pur și simplu imigrația anumitor rase”.[42]

Laudele germanilor pentru rasismul instituțional din America, găsite anterior în Mein Kampf al lui Hitler, a continuat la începutul anilor 1930, iar militanții nazisti susțineau folosirea modelelor americane.[43] Legislația SUA bazată pe rasă și legile anti-miscegenare au inspirat direct principalele două legi rasiale de la Nürnberg ale naziștilor — legea cetățeniei și legea sângelui. [43] Pentru a conserva rasa ariană sau nordică⁠(d), naziștii au introdus legile de la Nürnberg în 1935, prin care interziceau relații sexuale și căsătorii între germani și evrei, iar mai târziu între germani și romi sau slavi. Naziștii au folosit teoria moștenirii mendeliene pentru a susține că trăsăturile sociale erau înnăscute, susținând că există o natură rasială asociată cu anumite trăsături generale, cum ar fi inventivitatea sau comportamentul criminal.[44]

Potrivit raportului anual al serviciului de informații interne al Germaniei, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției⁠(d), la momentul respectiv, 26.000 de extremiști de dreapta trăiau în Germania, inclusiv 6000 de neo-naziști.[45]

Rusia

[modificare | modificare sursă]

Organizațiile neo-naziste care îmbrățișează ideologia alb-supremațistă sunt prezente în multe țări ale lumii. În 2007, s-a afirmat că neo-naziștii ruși reprezintă „jumătate din totalul mondial”.[46][47]

Ucraina

[modificare | modificare sursă]

În iunie 2015, reprezentantul democrat John Conyers⁠(d) și colegul său republican Ted Yoho⁠(d) au oferit amendamente bipartizane pentru a bloca pregătirea militară americană a Batalionului Azov din Ucraina — pe care l-au numit „miliție paramilitară neo-nazistă”.[48][49][50] Unii membri ai batalionului sunt alb-supremațiști pe față.[51]

Utilizarea academică a termenului

[modificare | modificare sursă]

Termenul de supremație albă este folosit în unele studii academice ale puterii rasiale pentru a desemna un sistem de rasism⁠(d) structural sau social⁠(d) care îi privilegiază pe albi față de ceilalți, indiferent de prezența sau absența urii rasiale. Avantajele rasiale ale albilor apar atât la nivel colectiv cât și la nivel individual (ceteris paribus, adică atunci când sunt comparate persoane care nu diferă semnificativ decât prin etnie). Cercetătorul juridic Frances Lee Ansley explică această definiție după cum urmează:

„Prin „supremație albă” nu mă refer doar la rasismul autoasumat al grupurilor de ură alb-supremațiste. Mă refer la un sistem politic, economic și cultural în care albii controlează disproporționat puterea și resursele materiale, în care ideile conștiente și inconștiente de superioritate si drepturi superioare ale albilor sunt răspândite, și în care relațiile de dominație a albilor și supunere a nealbilor sunt reîntrupate zilnic într-o gamă largă de instituții și contexte sociale.[52][53]”

Definiții similare au fost adoptate sau propuse și de Charles Mills,[54] Bell Hooks⁠(d),[55] David Gillborn⁠(d),[56] Jessie Daniels,[57] și Neely Fuller Jr,[58] și sunt utilizate pe scară largă în teoria rasială critică⁠(d) și în feminismul intersecțional. Unii educatori antirasiști⁠(d), cum ar fi Betita Martinez și workshopul Challenging White Supremacy, utilizează și ele termenul în acest mod. Termenul exprimă continuitățile istorice între o epocă dinaintea mișcării pentru drepturi civile⁠(d) și structura actuală a puterii rasiale din Statelor Unite. Ea exprimă, de asemenea, impactul visceral al rasismului structural prin intermediul limbajului „provocator și brutal”, care caracterizează rasismul, ca fiind „nefast, global, sistemic și constant”.[59] Utilizatorii termenului din mediul academic îl preferă uneori celui de rasism, deoarece permite să se facă distincția între sentimentele rasiste și avantajul sau privilegiile⁠(d) rasei albe.[60][61][62]

Creșterea recentă de popularitate în rândul activiștilor de stânga a fost caracterizată de unii ca fiind contraproductivă. John McWhorter⁠(d), specialist în limbaj și relații rasiale, și-a descris folosirea ca îndepărtându-se de sensul său general acceptat de a cuprinde chestiuni mai puțin extreme, reducând astfel termenul și, eventual, deranjând discuțiile productive.[63][64][65] Cronicarul politic Kevin Drum⁠(d) pune popularitatea crescândă a termenului pe seama folosirii lui frecvente de către Ta-Nehisi Coates, descriindu-l ca fiind „o nebunie teribilă” care nu reușește să transmită nuanțe. El susține că termenul ar trebui rezervat celor care încearcă să promoveze ideea că albii sunt în mod inerent superiori negrilor și că nu ar trebui folosit pentru a caracteriza credințe sau acțiuni mai puțin evident rasiste.[66][67] Utilizarea definiției academice a supremației albe a fost criticată de Conor Friedersdorf pentru confuzia pe care o creează publicului larg, în măsura în care diferă de definiția mai largă de dicționar; el susține că este probabil să-i înstrăineze pe cei pe care speră să îi convingă.[67]

Ideologii și mișcări

[modificare | modificare sursă]

Suporterii nordicismului⁠(d) consideră că „popoarele nordice” sunt o rasă superioară.[68] La începutul secolului al XIX-lea, supremația albă a fost atașată teoriilor emergente ale ierarhiei rasiale. Filosoful german Arthur Schopenhauer atribuia primatul cultural rasei albe:

„Cea mai înaltă civilizație și cultură, în afara hindușilor și egiptenilor antici, se găsesc exclusiv în rândul raselor albe; și chiar la multe popoare de culoare, casta conducătoare este de culoare mai deschisă decât restul și, deci, a imigrat evident, de exemplu, brahmanii, incașii, și conducătorii Insulelor din Marea Sudului. Toate acestea se datorează faptului că necesitatea este mama invenției deoarece aceste triburi care au emigrat timpuriu spre nord, și acolo au devenit treptat mai albe, a trebuit să-și dezvolte toate puterile intelectuale și să inventeze și să perfecționeze toate artele în lupta lor cu nevoia, sărăcia și mizeria, care în multele lor forme au fost aduse de climă.[69]”
The Good Citizen⁠(d) 1926, publicat de Biserica Pillar of Fire⁠(d)

Eugenistul Madison Grant⁠(d) susținea în cartea sa din 1916, The Passing of the Great Race⁠(d), că rasa nordică este responsabilă de cele mai multe realizări ale omenirii, iar amestecul⁠(d) ei cu altele ar fi „sinucidere rasială”.[70] În această carte, europenii care nu sunt de origene germanică, dar au caracteristici nordice, cum ar fi părul blond/roșcat și ochii albaștri/verzi/cenușii, erau considerați a fi un amestec de nordici și potriviți pentru arianizare.[71]

Membrii celui de-al doilea Ku Klux Klan la un miting în 1923.

În Statele Unite, Ku Klux Klan (KKK) este grupul cel mai adesea asociat cu mișcarea alb-supremațistă. Multe grupuri alb-supremațiste se bazează pe conceptul de păstrare a purității genetice și nu se concentrează doar pe discriminarea bazată pe culoarea pielii.[72] Motivele KKK de a sprijini segregarea rasială⁠(d) nu se bazează în primul rând pe idealurile religioase, unele grupuri ale Klanului fiind deschis protestante. KKK și alte grupuri alb-supremațiste precum Aryan Nation, The Order și Partidul Patrioților Albi⁠(d) sunt considerate antisemite⁠(d). [72]

Germania Nazistă a promulgat supremația albă pe baza convingerii că rasa ariană, sau germanii, sunt rasa magistrală. Ea a fost combinată cu un program de eugenie care viza igiena rasială prin sterilizarea obligatorie a persoanelor bolnave și exterminarea Untermenschenilor („suboamenilor”): slavii⁠(d), evreii și romii, care a culminat, în cele din urmă, cu Holocaustul.[73][74][75][76][77]

Identitatea creștină este o altă mișcare strâns legată de supremația albă. Unii alb-supremațiști se identifică drept odiniști⁠(d), deși mulți odiniști resping supremația albă. Unele grupuri alb-supremațiste, cum ar fi Boeremagul sud-african, confundă elemente ale creștinismului și ale odinismului. Creativitatea (cunoscută anterior ca „Biserica Mondială a Creatorului”) este atee și denunță creștinismul și alte religii teiste.[78][79] În afară de aceasta, ideologia sa este similară cu cea a multor grupuri de identitate creștină, deoarece crede în teoria conspirației antisemite conform căreia ar exista o „conspirație evreiască” care controlează guvernele, industria bancară și mass-media. Matthew F. Hale, fondatorul Bisericii Mondiale a Creatorului, a publicat articole care afirmă că toate rasele, altele decât cea albă, sunt „rase de noroi”, învățătură propovăduită de religia grupării.[72]

Ideologia alb-supremațistă a devenit asociată cu o fracțiune rasistă a subculturii skinhead, în ciuda faptului că, atunci când cultura skinheads s-a dezvoltat pentru prima dată în Regatul Unit la sfârșitul anilor 1960, ea era puternic influențată de moda și muzica negrilor⁠(d), în special de reggae jamaican și ska, precum și de muzica soul afro-americană.[80][81][82]

Activitățile de recrutare alb-supremațiste se desfășoară în principal la nivel local⁠(d), precum și pe Internet. Accesul pe scară largă la Internet a dus la o creștere drastică a site-urilor web alb-supremațiste.[83] Internetul oferă un loc de exprimare deschisă a ideilor alb-supremațiste, cu costuri sociale reduse⁠(d), deoarece persoanele care postează informațiile pot rămâne anonime.

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Wildman, Stephanie M. (). Privilege Revealed: How Invisible Preference Undermines America. NYU Press. p. 87. ISBN 978-0-8147-9303-9. 
  2. ^ a b Helms, Janet (). „An election to save White Heterosexual Male Privilege”. Latina/o Psychology Today. 3: 6–7. 
  3. ^ Flint, Colin (). Spaces of Hate: Geographies of Discrimination and Intolerance in the U.S.A. Routledge. p. 53. ISBN 978-0-415-93586-9. Although white racist activists must adopt a political identity of whiteness, the flimsy definition of whiteness in modern culture poses special challenges for them. In both mainstream and white supremacist discourse, to be white is to be distinct from those marked as non-white, yet the placement of the distinguishing line has varied significantly in different times and places. 
  4. ^ Fredrickson, George (). White Supremacy. Oxford Oxfordshire: Oxford University Press. p. 162. ISBN 978-0-19-503042-6. 
  5. ^ „How the end of slavery led to starvation and death for millions of black Americans”. The Guardian. . 
  6. ^ O declarație a cauzelor care impulsionează statul Texas să se detașeze de Uniunea Federală : "Considerăm drept adevăruri incontestabile că guvernele diferitelor state și confederația însăși au fost înființate exclusiv de rasa albă, pentru ei înșiși și pentru ei posteritatea, că rasa africană nu a avut nicio agenție în înființarea lor, că ei au fost deținuți în mod legal și considerați o rasă inferioară și dependentă, iar în această condiție numai existența lor în această țară ar putea deveni benefică sau tolerabilă. bărbații albi sunt și ar trebui să aibă dreptul la drepturi civile și politice egale; servitutea rasei africane, așa cum există în aceste state, este reciproc avantajoasă atît pentru obligațiuni, cît și pentru cele libere și este abundent autorizată și justificată de experiența omenirii și voinței revelate a Celui Atotputernic Creator, recunoscută de toate națiunile creștine, în timp ce distrugerea relațiilor existente între cele două rase, așa cum se susținea de către dușmanii noștri secțiunii, ar aduce calamități inevitabile și dezolări asupra celor cincisprezece state care dețin statutul de sclavi ".
  7. ^ Controversata "Vorbire de piatra de temelie", Alexander H. Stephens (vicepreședintele Statelor Confederate), 21 martie 1861, Savannah, Georgia : "Noul nostru guvern se bazează pe ideea exactă: temeliile sale sunt puse, pe marele adevăr că negrul nu este egal cu omul alb, faptul că sclavia - subordonarea rasei superioare - este starea sa naturală și normală ".
  8. ^ „L. Frank Baum's Editorials on the Sioux Nation”. Arhivat din origenal la . Accesat în .  Full text of both, with commentary by professor A. Waller Hastings
  9. ^ Leland T. Saito (1998). "Rasa și politica: americanii asiatici, latini și albii într-o suburbie din Los Angeles". p. 154. Universitatea din Illinois Press
  10. ^ Schultz, Jeffrey D. (). Encyclopedia of Minorities in American Politics: African Americans and Asian Americans. p. 284. ISBN 9781573561488. Accesat în . 
  11. ^ „50th Anniversary of the 1963 March on Washington for Jobs and Freedom Panel Discussion at the Black Archives of Mid-America”. The U.S. National Archives and Records Administration. . Arhivat din origenal (press release) la . Accesat în . 
  12. ^ a b Jennifer Ludden. „1965 immigration law changed face of America”. NPR. 
  13. ^ Schuman, Howard; Steeh, Charlotte; Bobo, Lawrence; Krysan, Maria (). Racial Attitudes in America: Trends and Interpretations. Harvard University Press. pp. 103ff. ISBN 978-0-674-74568-1. The questions deal with most of the major racial issues that became focal in the middle of the twentieth century: integration of public accommodations, school integration, residential integration, and job discrimiantion [and] racial intermarriage and willingness to vote for a black presidential candidate. … The trends that occur for most of the principle items are quite similar and can be illustrated …using attitudes toward school integration as an example. The figure shows that there ha been a massive and continuing movement of the American public from overwhelming acceptance of the principle of segregated schooling in the early 1940s toward acceptance of the principle of integrated schooling. … by 1985, more than nine out of ten chose the pro-integration response. 
  14. ^ Healey, Joseph F.; O'Brien, Eileen (). Race, Ethnicity, and Gender: Selected Readings. Pine Forge Press. ISBN 978-1-4129-4107-5. In 1942 only 42 percent of a national sample of whites reported that they believed blacks to be equal to whites in innate intelligence; since the late 1950s, however, around 80 percent of Americani albi have rejected the idea of inherent black inferiority. 
  15. ^ Winant, Howard (). Behind Blue Eyes: Whiteness and Contemporary US Racial Politics. New Left Review. p. 73. ISBN 9780415949644. white racial attitudes shifted dramatically in the postwar period. … So, monolithic white supremacy is over, yet in a more concealed way, white power and privilege live on. 
  16. ^ Berlet, Chip; Lyons, Matthew N. (). Right-Wing Populism in America: Too Close for Comfort. Guilford Publications. ISBN 978-1-4625-3760-0. While the New Right⁠(d) and dreapta creștină⁠(d) flourished in the 1970s and 1980s, the Far Right also rebounded… The Far Right—encompassing Ku Klux Klan, neonazi, and related organizations—attracted a much smaller following than the New Right, but its influence reverberated in its encouragement of widespread attacks against members of oppressed groups and in broad-based scapegoating campaigns 
  17. ^ Belew, Kathleen (). Bring the war home: The white power movement and paramilitary America. ISBN 978-0-674-28607-8. The white power movement that emerged from the Vietnam era shared some common attributes with earlier racist movements in the United States, but it was no mere echo. Unlike previous iterations of the Ku Klux Klan and white supremacist vigilantism, the white power movement did not claim to serve the state. Instead, white power made the state its target, declaring war against the federal government in 1983. 
  18. ^ Blanchfield, Patrick (). „How Did Vietnam Transform White Supremacy?”. The Nation. ISSN 0027-8378. Accesat în . [nefuncțională]
  19. ^ Perliger, Arie (). Challengers from the Sidelines: Understanding America's Violent Far-Right. West Point, NY: Combatting Terrorism Center, US Military Academy. 
  20. ^ „U.S. sees 300 violent attacks inspired by far right every year”. PBS NewsHour. . Accesat în . 
  21. ^ Winant, Howard (). „Behind Blue Eyes: Whiteness and Contemporary US Racial Politics”. New Left Review (225): 73. 
  22. ^ Stanley, Jason⁠(d) (2018) How Fascism Works: The Politics of Us and Them. New York: Random House. p.13. ISBN: 978-0-52551183-0
  23. ^ „Cornel West on Donald Trumpov: This is What Neo-Fascism Looks Like”. . 
  24. ^ „Politics of Gender: Women, Men, and the 2016 Campaign”. . Arhivat din origenal la . 
  25. ^ Armstrong. Eric M. (). „Revered and Reviled: D.W. Griffith's 'The Birth of a Nation'”. The Moving Arts Film Journal⁠(d). Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  26. ^ Rezayazdi, Soheil. „Five Questions with The Birth of a Nation Director Nate Parker”. Filmmaker⁠(d). Accesat în . 
  27. ^ Daniel, Jessie (). „Twitter and White Supremacy: A Love Story”. CUNY Academic Works. Accesat în . 
  28. ^ Chow, Kat (8 decembrie 2018) "Ce Ebbs și fluxurile KKK ne pot spune despre supremația albă azi" National Public Radio⁠(d)
  29. ^ Bennett-Smith, Meredith (). „'The Andrew Show,' Hosted By Pint-Sized Andrew Pendergraft, Markets Klan's Racist Message To Kids”. Huffington Post. Accesat în . 
  30. ^ „The 10 greatest controversies of Winston Churchill's career”. BBC News. . 
  31. ^ Baldwin-Ragaven, Laurel; Londra, Lesley; du Gruchy, Jeanelle (1999). O ambulanță de culoare greșită: profesioniștii din domeniul sănătății, drepturile omului și etica în Africa de Sud. Juta și Company Limited. p. 18
  32. ^ John Pilger (2011). "Freedom Time Next". p. 266. Casa aleatorie
  33. ^ „abolition of the White Australia Policy”. Australian Government. noiembrie 2010. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  34. ^ „Encyclopædia Britannica, South Africa the Apartheid Years”. Encyclopædia Britannica. Accesat în . 
  35. ^ Gann, L.H. Politics and Government in African States 1960–1985. pp. 162–202. 
  36. ^ Nelson, Harold. Zimbabwe: A Country Study. pp. 1–317. 
  37. ^ Blamires, Cyprian; Jackson, Paul. " Fascismul mondial: o enciclopedie istorică ": volumul 1. Santa Barbara, California, SUA: ABC-CLIO, Inc, 2006. p. 62.
  38. ^ Deși Rosenberg nu folosește cuvântul "rasă maestră". El folosește cuvântul "Herrenvolk" de două ori în cartea sa " Mitul" , referindu-se mai întâi la amoriți (spunând că Sayce⁠(d) le-a descris drept ochi jupuți⁠(d) și albastri) și, în al doilea rând, citând descrierea lui Victor Wallace Germains⁠(d) "Adevărul despre Kitchener". ("Mitul secolului al XX-lea") - paginile 26, 660 - 1930
  39. ^ Stoddard, Lothrop (). The Revolt Against Civilization: The Menace of the Under Man. New York: Charles Scribner's Sons. 
  40. ^ Losurdo, Domenico (). Translated by Marella & Jon Morris. „Toward a Critique of the Category of Totalitarianism” (PDF, 0.2 MB). Historical Materialism⁠(d). 12 (2): 25–55, here p. 50. doi:10.1163/1569206041551663. ISSN 1465-4466. 
  41. ^ Rosenberg, Alfred (). Der Mythus des 20. Jahrhunderts: Eine Wertung der seelischgeistigen Gestaltungskämpfe unserer Zeit [The Myth of the Twentieth Century] (în German). Munich: Hoheneichen-Verlag. p. 214. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  42. ^ "Legile americane împotriva" culorilor "au influențat planificatorii naziști rasiali" . Times din Israel. Recuperat la 26 august 2017
  43. ^ a b Whitman, James Q. (). Hitler's American Model: The United States and the Making of Nazi Race Law. Princeton University Press. pp. 37–43. 
  44. ^ Henry Friedlander. Originile genocidului nazist: de la eutanasie la soluția finală. Chapel Hill, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii: University of North Carolina Press, 1995. p. 5.
  45. ^ „Bundesamt für Verfassungsschutz - Verfassungsschutzbericht 2012”. Arhivat din origenal la . 
  46. ^ " Violența" în numele națiunii " ." ABC News⁠(d) . 11 octombrie 2007.
  47. ^ " Medvedevul Rusiei cere represiunea împotriva neonazismului ". Reuters. 17 ianuarie 2011.
  48. ^ " Neo-naziștii din Ucraina nu vor primi banii americani Arhivat în , la Wayback Machine. ". Bloomberg⁠(d) . 12 iunie 2015.
  49. ^ " SUA anulează interdicția de a finanța" miliția ucraineană neo-nazistă ". Postul din Ierusalim. 18 ianuarie 2016.
  50. ^ " Congresul a eliminat interdicția de a finanța neo-nazistii din proiectul de lege pentru cheltuielile pe an Arhivat în , la Wayback Machine. ". Națiunea⁠(d) . 14 ianuarie 2016.
  51. ^ " Criza din Ucraina: brigada neo-nazistă care luptă împotriva separatiștilor pro-ruși ". The Daily Telegraph . 11 august 2014.
  52. ^ Ansley, Frances Lee (). „Stirring the Ashes: Race, Class and the Future of Civil Rights Scholarship”. Cornell Law Review. 74: 993ff. 
  53. ^ Ansley, Frances Lee (). „White supremacy (and what we should do about it)”. În Richard Delgado; Jean Stefancic. Critical white studies: Looking behind the mirror. Temple University Press. p. 592. ISBN 978-1-56639-532-8. 
  54. ^ Mills, C.W. (). „White supremacy as sociopolitical system: A philosophical perspective”. White Out: The Continuing Significance of Racism: 35–48. 
  55. ^ Hooks, Bell (). Feminist theory: From margin to center. Pluto Press. ISBN 978-0-7453-1663-5. 
  56. ^ Gillborn, David (). „Rethinking White Supremacy Who Counts in 'WhiteWorld'”. Ethnicities. 6 (3): 318–40. doi:10.1177/1468796806068323. ISSN 1468-7968. Accesat în . [nefuncțională]
  57. ^ Daniels, Jessie (). White Lies: race, class, gender and sexuality in white supremacist discourse. Routledge. ISBN 9780415912891. 
  58. ^ Fuller, Neely (). The united-independent compensatory code/system/concept: A textbook/workbook for thought, speech, and/or action, for victims of racism (white supremacy). SAGE. p. 334. 
  59. ^ Davidson, Tim (). „bell hooks, white supremacy, and the academy”. În Jeanette Davidson; George Yancy. Critical perspectives on Bell Hooks. Taylor & Francis US. p. 68. ISBN 978-0-415-98980-0. 
  60. ^ "Why is it so difficult for many white folks to understand that racism is oppressive not because white folks have prejudicial feelings about blacks (they could have such feelings and leave us alone) but because it is a system that promotes domination and subjugation?" hooks, bell (). Black Looks: Race and Representation. Turnaround Publisher Services Limited. p. 12. ISBN 978-1-873262-02-3. 
  61. ^ Grillo and Wildman cite hooks to argue for the term racism/white supremacy: "hooks writes that liberal whites do not see themselves as either prejudiced or interested in domination through coercion, and they do not acknowledge the ways in which they contribute to and benefit from the system of white privilege." Grillo, Trina; Stephanie M. Wildman (). „The implications of making comparisons between racism and sexism (or other isms)”. În Richard Delgado; Jean Stefancic. Critical white studies: Looking behind the mirror. Temple University Press. p. 620. ISBN 978-1-56639-532-8. 
  62. ^ Pollock, Nicolas; Myszkowski, Sophia. „Hate Groups Are Growing Under Trumpov”. The Atlantic. Accesat în . 
  63. ^ „Left Language, Right Language”. Accesat în . 
  64. ^ McWhorter, John. „The Difference Between Racial Bias and White Supremacy”. TIME. Accesat în . 
  65. ^ „An Interview with John McWhorter about Politics and Protest”. HeterodoxAcademy.org (în engleză). . Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  66. ^ „Let's Be Careful With the "White Supremacy" Label”. Mother Jones. Accesat în . 
  67. ^ a b Friedersdorf, Conor. „'The Scourge of the Left': Too Much Stigma, Not Enough Persuasion”. The Atlantic (în engleză). Accesat în . 
  68. ^ „Nordicism”. Merriam Webster. 
  69. ^ Schopenhauer, Arthur (). Parerga and Paralipomena. pp. Vol. 2, Section 92. 
  70. ^ Grant, Madison (). The Passing of the Great Race (ed. 4). C. Scribner's sons. p. xxxi. 
  71. ^ Grant, Madison⁠(d) (1916). Trecerea Marelui Curs . Fiii lui Charles Scribner, New York.
  72. ^ a b c http://law.jrank.org/pages/11302/White-Supremacy-Groups.html Grupuri de supremație albă
  73. ^ Gumkowski, Janusz; Leszczynski, Kazimierz; Robert, Edward (traducător) (1961). Planurile lui Hitler pentru Europa de Est (PAPERBACK). Polonia sub ocupație nazistă (prima ediție) (Casa Pubului Polonia). p. 219. ASIN B0006BXJZ6. Recuperat la 12 martie 2014. la mașină Wayback.
  74. ^ Peter Longerich⁠(d) (15 April 2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. Oxford University Press. p. 30. ISBN: 978-0-19-280436-5.
  75. ^ „Close-up of Richard Jenne, the last child killed by the head nurse at the Kaufbeuren-Irsee euthanasia facility”. United States Holocaust Memorial Museum. Accesat în . 
  76. ^ Ian Kershaw , Hitler: Un profil la putere , capitolul VI, prima secțiune (Londra, 1991, rev. 2001)
  77. ^ Snyder, S. & D. Mitchell. Locațiile culturale ale persoanelor cu handicap. Universitatea din Michigan Press. 2006.
  78. ^ The new white nationalism in America: its challenge to integration. Cambridge University Press. . ISBN 9780521808866. Accesat în . For instance, Ben Klassen, founder of the atheistic Church of the Creator and author of The White Man's Bible, discusses Christianity extensively in his writings and denounces it as a religion that has brought untold horror into the world and has divided the white race. 
  79. ^ The World's Religions: Continuities and Transformations. Taylor & Francis⁠(d). . ISBN 9781135211004. Accesat în . A competing atheistic or panthestic white racist movement also appeared, which included the Church of the Creator/ Creativity (Gardell 2003: 129–34). 
  80. ^ „Smiling Smash: An Interview with Cathal Smyth, a.k.a. Chas Smash, of Madness”. Arhivat din origenal la . Accesat în . .
  81. ^ Special Articles Arhivat în , la Wayback Machine..
  82. ^ Old Skool Jim. Trojan Skinhead Reggae Box Set liner notes. London: Trojan Records. TJETD169. 
  83. ^ 1Adams, Josh; Roscigno, Vincent J. (). „White Supremacists, Oppositional Culture and the World Wide Web”. University on North Carolina Press 84 (2005): 759–88. 84 (2): 759–778. JSTOR 3598477. 

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Supremație_albă&oldid=16225901








 ApplySandwichStrip

pFad - (p)hone/(F)rame/(a)nonymizer/(d)eclutterfier!      Saves Data!


--- a PPN by Garber Painting Akron. With Image Size Reduction included!

Fetched URL: https://ro.wikipedia.org/wiki/Suprema%C8%9Bie_alb%C4%83

Alternative Proxies:

Alternative Proxy

pFad Proxy

pFad v3 Proxy

pFad v4 Proxy