cere
Etimologie
Din latină quaerere.
Pronunție
- AFI: /'ʧe.re/
Verb
| Conjugarea verbului (se) cere | |
| Infinitiv | a (se) cere |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) cer |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) ceară |
| Participiu | cerut |
| Conjugare | III |
- (v.tranz.) a se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință.
- A cere să i se facă dreptate.
- A cere o carte.
- A cere un sfat.
- A cere un ajutor.
- a face unei fete propuneri de căsătorie.
- a cerși.
- a pretinde ceva în aza unui drept; a reclama, a revendica.
- Copilul mic cere multă atenție.
- a impune; a face să fie necesar.
- a dori, a pofti; a voi.
- Ochii văd, inima cere.
- (v.refl.) a [avea] căutare, a fi solicitat.
Sinonime
- 1: pretinde, reclama, revendica, (înv. și reg.) striga, (înv.) pretendelui, pretendui, (grecism înv.) pretenderisi
- 3: cerși
- 4: reclama, revendica
- 5: impune
- 6: dori, pofti, voi, vrea
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Expresii
- A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să...
- A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva)
Traduceri
a se adresa cu o dorință
|