Wikipedia:Politica oficială

Politici Wikipedia
Standardele articolelor
Punct de vedere neutru
Include doar informații verificabile
Fără cercetare originală
Citarea surselor
Ce nu este Wikipedia
Biografiile persoanelor în viață
Colaborarea dintre utilizatori
Buna credință
Fiți civilizat și Fiți amabil
Fără atacuri personale
Rezolvarea disputelor
Regula celor 3 reveniri
Blocarea utilizatorilor

Wikipedia este un proiect colaborativ, iar fondatorii și contribuitorii proiectului au un scop comun:

Scopul nostru este de a crea o enciclopedie liberă, chiar cea mai cuprinzătoare enciclopedie din istorie, atât ca acoperire cât și ca adâncime. În plus, dorim ca Wikipedia să fie o sursă de informație de încredere.

Wikipedia se folosește de niște reguli și îndrumări care în general sunt acceptate și considerate importante, sau chiar esențiale, de către contribuitori și fondatori. Acestea sunt în general utile pentru a crea un punct de convergență în contibuțiile editorilor. Cu toate acestea, este important să rețineți că majoritatea acestora nu sunt imuabile - dimpotrivă, ele evoluează în general în pas cu proiectul; cu alte cuvinte, nu le tratați ca literă de lege. Majoritatea sunt însă de obicei bine cristalizate de-a lungul timpului, așadar încercați să nu le desconsiderați.

Principii fundamentale

Proiectul enciclopedic Wikipedia se conduce după cele trei principii fundamentale enunțate de mai jos, a căror strictă respectare este impusă tuturor articolelor ce alcătuiesc proiectul. Încălcarea oricăreia dintre aceste reguli este un argument suficient pentru neadmiterea în Wikipedia a articolului în cauză.

  • Articolele din Wikipedia trebuie scrise dintr-un punct de vedere neutru, fără părtinire, prin includerea tuturor pozițiilor considerate credibile. Vezi Wikipedia:Punct de vedere neutru.
  • Nu se admite în articolele Wikipedia cercetarea originală, adică exprimarea tezelor, opiniilor, teoriilor, interpretărilor, comentariilor personale, și orice alt fel de generare de informație. Vezi Wikipedia:Fără cercetare originală.
  • Orice afirmație conținută în articolele Wikipedia trebuie să poată fi verificabilă, prin compararea ei cu referințe bibliografice. Condiția de includere a unei informații în Wikipedia este verificabilitatea, nu adevărul. Vezi Wikipedia:Verificabilitate.

Articolele care încalcă vreunul dintre aceste principii, dar care sunt în curs de corectare, vor fi marcate cu etichetele corespunzătoare, plasate la începutul articolelor, pentru a avertiza cititorul asupra situației lor.

Politici general acceptate

  • Evitați subiectivismul. Articolele trebuie scrise dintr-un punct de vedere neutru; cu alte cuvinte, articolele trebuie să reprezinte în măsura posibilului toate punctele de vedere, fără discriminare.
  • Nu încălcați drepturile de autor. Wikipedia este o enciclopedie liberă, textele fiind acoperite de licența GNU pentru documentație liberă. Dacă trimiteți texte protejate de drepturi de autor fără permisiune puneți în pericol obiectivul nostru de a crea o enciclopedie cu adevărat liberă ale căror texte pot fi redistribuite de oricine. În plus, o astfel de contribuție poate periclita proiectul și din punct de vedere legal. Pentru mai multe detalii, vedeți drepturi de autor în Wikipedia. Dacă întâlniți articole din Wikipedia unde sunt încălcate drepturile de autor, menționați-le pe pagina Wikipedia:Încălcarea drepturilor de autor.
  • Wikipedia este o enciclopedie. Acest site este dedicat ideii de a crea o enciclopedie; paginile de discuție sunt puse la dispoziția utilizatorilor în scopul de a discuta articolele Wikipedia și îmbunătățirea acestora. Vezi și ce nu este Wikipedia.
  • Citați-vă sursele de documentare. Citarea surselor are mai multe scopuri printre care asigurarea că articolele sunt exacte și credibile, dar și evitarea disputelor legate de punctele de vedere diferite ale contribuitorilor.
  • Scrieți în limba română și într-una dintre cele două ortografii acceptate ale acesteia. Este permisă redactarea articolelor în oricare din cele două grafii uzuale ale limbii române, cea cu â și sunt precum și cea cu î și sînt: Wikipedia:Versiuni de limbă română.
  • Respectați-i pe ceilalți contribuitori. Contribuitorii Wikipedia pot veni din diverse culturi sau medii, drept care opiniile pot varia. Așa cum vă considerați opinia validă, așa o face și alt contribuitor: o atmosferă de respect reciproc creează un mediu propice pentru dezvoltarea unei enciclopedii. Vezi și eticheta Wikipedia.
  • Respectați politicile, îndrumările și paginile de ajutor. Aplicând aceste convenții ale Wikipediei în privința formei putem produce un rezultat uniform, mai ușor de utilizat și de editat:

Vezi și pagina de greșeli frecvente în Wikipedia pentru informații utile noilor veniți.

Sumar al politicilor cheie

  1. Politici fondatoare: o scurtă descriere a celor 5 politici principale de care trebuie să țineți cont atunci când începeți să editați.
  2. Set simplificat de reguli: 16 reguli care vă ajută să evitați problemele
  3. Listă de îndrumări: Lista completă a celor 40 de îndrumări folosite în mod curent, cu scurte descrieri.

Fiecare regulă este listată în una dintre următoarele categorii:

Cine verifică respectarea regulilor?

Dumneavoastră. În Wikipedia nu există nici editor șef, nici vreo structură clară ierarhică să dirijeze forma articolelor. Contribuitorii voluntari verifică în general pagina de schimbări recente și editează conținutul articolelor pentru a respecta criteriile lor personale de calitate, documentare și obiectivitate ale acestora.

Cum au fost definite politicile Wikipedia

Politicile Wikipedia au trei surse:

  • Majoritatea politicilor sunt consemnări ale practicilor existente care se bucură de un larg consens în rândul utilizatorilor. Ele reflectă modul de lucru de la Wikipedia. Un utilizator nu poate dicta care sunt practicile optime. În schimb metoda cea mai utilizată de a face o politică este aceea de a nota procedeele și standardele deja existente. Cea mai simplă metodă de a schimba o politică constă în a schimba mai întâi procedeele curente.
  • Politicile pot fi stabilite și înainte de aplicarea concretă, în urma unei propuneri redactate pe o pagină din spațiul de nume Wikipedia. Pentru a deveni politică, propunerea trebuie să fie discutată, finisată și acceptată prin consens de către comunitate. Propunerile trebuie marcate cu Format:Propunere politică Wikipedia. Propunerile curente pot fi găsite la Categorie:Propuneri pentru politica oficială Wikipedia.
  • Tot statut de politică au și declarațiile făcute de Jimmy Wales, Consiliul de Administrație al Fundației Wikimedia, programatorii softului MediaWiki, în particular cu privire la solicitarea serverelor și la chestiuni legale (drepturi de autor, calomnie etc.), chiar dacă aceste declarații nu reflectă practici stabilite anterior și nu au făcut obiectul unor discuții prealabile.


pFad - Phonifier reborn

Pfad - The Proxy pFad of © 2024 Garber Painting. All rights reserved.

Note: This service is not intended for secure transactions such as banking, social media, email, or purchasing. Use at your own risk. We assume no liability whatsoever for broken pages.


Alternative Proxies:

Alternative Proxy

pFad Proxy

pFad v3 Proxy

pFad v4 Proxy