Ablabius (consul)
| Flavius Ablabius | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | secolul al III-lea d.Hr.  Creta, Creta(d), Grecia |
| Decedat | 338 d.Hr. Bitinia, Turcia |
| Cauza decesului | pedeapsa cu moartea |
| Copii | Òlimpia[*] Seleucus[*] |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | politician militar |
| Limbi vorbite | limba latină |
Modifică date / text  | |
Flavius Ablabius[1][2][3] sau Ablavius[4] (în greacă: Ἀβλάβιος; a trăit în secolul al IV-lea și a murit în 338) a fost un înalt funcționar al Imperiului Roman.
Origine și prima parte a vieții
[modificare | modificare sursă]Ablabius era grec din insula Creta și un om de origine umilă.[5] Când mama lui era însărcinată cu el, un astrolog egiptean i-ar fi proorocit că va naște un băiat ce va ajunge aproape împărat.[5]
Data nașterii sale este necunoscută, identitatea părinților săi este necunoscută și nu se știe dacă a avut frați sau alte rude, iar prima parte a vieții sale este în mare parte un mister. Ablabius a avut o origine nearistocratică și nesenatorială.[6][7][8]
El a fost păgân la origine și s-a convertit mai târziu la creștinism. Ablabius a devenit unul dintre funcționarii guvernatorului roman al Cretei.[5] La un moment dat, Ablabius a părăsit Creta și a călătorit la Constantinopol pentru a dobândi avere.[5]
Constantin I și familia sa
[modificare | modificare sursă]După sosirea la Constantinopol, Ablabius a dobândit neașteptat o mare influență asupra împăratului roman Constantin I și a devenit unul dintre cei mai importanți senatori ai Constantinopolului.[8][9] Ablabius a servit ca vicarius al Diocezei Asiei, a condus Prefectura pretoriană a Orientului din 329 până în 337/338 și a deținut rangul de consul ordinar în 331.[10] Ablabius a fost activ în estul și vestul imperiului[7] și în cursul carierei sale politice a avut reședința la Antiohia.[2]
Având în vedere originea sa provincială,[7] Ablabius părea să-i fie loial lui Constantin I, fiind unul dintre puținii cetățeni orientali care dețineau funcții înalte[11] în întreg Imperiul Roman. Ablabius l-a convins pe Constantin că aprovizionarea cu grâne a Constantinopolui a fost împiedicată de filozoful păgân Sopater din Apamea, care-i atacase verbal pe împărat și pe prefect pentru comportamentul lor desfrânat. Constantin a ascultat sfatul lui Ablabius și a poruncit uciderea lui Sopater. În anul 333 Constantin i-a trimis lui Ablabius[5] o scrisoare care este încă păstrată, în care el a decretat că fiecare parte a unui proces putea face apel la judecata episcopului.
În anul 336 Constantin a ordonat săparea unei inscripții în limba greacă pe piedestalul unei statui a sa din Antiohia, în care a fost menționat Ablabius, alături de colegii senatori Lucius Papius Pacatianus, Valerius Felix, Annius Tiberianus și Nestorius Timonianus.[2] Constantin l-a desemnat, de asemenea, pe Ablabius ca tutore și preceptor al fiului său Constanțiu al II-lea.[12] Atunci când Constantin a murit în mai 337, i-a succedat Constanțiu. Mai târziu, în 337, Ablabius a trecut de partea lui Atanasie al Alexandriei, episcopul niceean al Alexandriei, care avea dușmani puternici la curtea împăratului arian Constanțiu. Ca urmare a sprijinului oferit de Ablabius episcopului Atanasie, Constanțiu l-a destituit din funcțiile deținute, iar Ablabius s-a retras la moșiile sale din Bitinia.[12] În 338 Constanțiu l-a condamnat la moarte pe Ablabius în urma acuzațiilor ticluite că ar avea intenția să uzurpe tronul imperial; împăratul a ordonat ca Ablabius să fie executat în fața casei sale.[12] Casa lui Ablabius de la Constantinopol a aparținut mai târziu împărătesei Galla Placidia.[12]
Familie
[modificare | modificare sursă]Ablabius a fost căsătorit cu o femeie de rang nobil (al cărei nume nu este cunoscut), cu care a avut doi copii cunoscuți:
- O fiică, Olympia, care este cunoscută și sub numele de Olimpiada[3][13][14]
- Un fiu, Seleucus.[4][15] Prin Seleucus, Ablabius ar fi avut descendenți din generațiile următoare.[16] El ar fi, în special, bunicul patern al Sfintei Cuvioase Olimpiada Diaconița.[4]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, pp. 100, 302.
- ^ a b c Millar, The Roman Near East, 31 B.C.-A.D. 337, p. 210.
- ^ a b Nordgren, The Well Spring Of The Goths: About The Gothic Peoples in The Nordic Countries And On The Continent, p. 385.
- ^ a b c Budge, Paradise of the Holy Fathers. Part 1, p. 163.
- ^ a b c d e Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, p. 3.
- ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, pp. 100–101.
- ^ a b c Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, p. 100.
- ^ a b Coon, That Gentle Strength: Historical Perspectives on Women in Christianity, p. 28.
- ^ Eunapius(d), The Life of Philosophers and Sophists, Book VI. Three. 1-7
- ^ Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, pp. 3-4.
- ^ Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, p. 302.
- ^ a b c d Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, p. 4.
- ^ Hovannisian, The Armenian People From Ancient to Modern Times, Volume I: The Dynastic Periods: From Antiquity to the Fourteenth Century, p. 89.
- ^ Faustus of Byzantium, History of the Armenians, Book IV, Chapter 15
- ^ Jones, The Prosopography of the Later Roman Empire: Volume 1, AD 260-395, Parts 260-395, pp. 3, 4 & 818
- ^ Moret, Sertorius, Libanios, iconographie: a propos de Sertorius, journée d'étude, Toulouse, 7 avril 2000 [suivi de] autour de Libanios, culture et société dans l'antiquité tardive : actes de la table ronde, Avignon, 27 avril 2000, p.207
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Faustus of Byzantium, History of the Armenians, sec. al V-lea
- A.H.M. Jones, J.R. Martindale & J. Morris, The Prosopography of the Later Roman Empire: Vol. 1, AD 260-395, părțile 260-395, Cambridge University Press, 1971
- L.L. Coon & K.J. Haldane, That Gentle Strength: Historical Perspectives on Women in Christianity, The University Press of Virginia, 1990
- F. Millar, The Roman Near East, 31 B.C.-A.D. 337, Harvard University Press, 1993
- G. Halsall, Humour, History and Politics in Late Antiquity and the Early Middle Ages, Cambridge University Press, 2002, pp. 64–65
- M.R. Salzman, The Making of a Christian Aristocracy: Social and Religious Change in the Western Roman Empire, Harvard University Press, 2002
- E.A. Wallis Budge, Paradise of the Holy Fathers. Part 1, Kessinger Publishing, 2003
- P. Moret & B. Cabouret, Sertorius, Libanios, iconographie: a propos de Sertorius, journée d'étude, Toulouse, 7 aprilie 2000 [suivi de] autour de Libanios, culture et société dans l'antiquité tardive : actes de la table ronde, Avignon, 27 aprilie 2000, Presses Univ. du Mirail, 2003
- D.S. Potter, The Roman Empire at Bay: Ad 180-395, Routledge, 2004, pp. 424&479
- I. Nordgren, The Well Spring Of The Goths: About The Gothic Peoples in The Nordic Countries And On The Continent, iUniverse, 2004
- R.G. Hovannisian, The Armenian People From Ancient to Modern Times, Volume I: The Dynastic Periods: From Antiquity to the Fourteenth Century, Palgrave Macmillan, 2004
- S. Parvis, Marcellus of Ancyra And the Lost Years of the Arian Controversy 325-345, Oxford University Press, 2006, pp. 138–140
| Predecesor: Flavius Gallicanus(d) Aurelius Valerius Symmachus Tullianus(d) |
Consul roman 331 Împreună cu: Junius Bassus(d) |
Succesor: L. Papius Pacatianus |
| Predecesor: Constantius |
Prefect pretorian al Orientului 329–337/338 |
Succesor: Septimius Acindynus(d) |
