Sari la conținut

Ajutor:Optimizarea bunăvoinței pentru noii veniți

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un nou Wikipedist, proaspăt aterizat în peisaj
Nu uitați că Jimbo Wales îi vrea pentru Wikipedia

Să sumarizăm câteva elemente critice care identifică un utilizator neexperimentat și care, abordate în mod eficient sau dimpotrivă – nepotrivit, îl pot apropia sau îndepărta:

  • ignorantia legis (este ignorant în ceea ce privește sumedenia de reguli)
  • pentru el, Wikipedia este greu de folosit
  • există o șansă semnificativă ca avertizările pe care le primește, să fie incapabil să le interpreteze în mod potrivit
  • are o șansă semnificativ crescută de a se simți rău tratat de către utilizatorii experimentați

Nimeni nu ar trebui să prezume nimic atunci când intră pe un teritoriu sau într-o comunitate, străine. Wikipedia este din toate punctele de vedere un fel de „altă țară”, astfel că e de presupus că oricine dorește să călătorească într-o țară străină, ar trebui să încerce să afle câte ceva despre particularitățile acesteia, pentru a reduce pe cât posibil eventualele greșeli. Ce-i drept și „nativii” Wikipediei ar trebui să știe la ce să se aștepte, atunci când alții „străini” doresc să călătorească prin „țara” lor...

Cu toate acesta există diferențe semnificative dintre o țară străină și Wikipedia, care este o comunitate internațională unde oricine poate edita și mai mult, este încurajat să editeze imediat. Wikipedia salută noii veniți lipsiți de experiență și acceptă ignoranța lor inițială, cu condiția ca aceștia să fie de bună-credință și gata să accepte sfaturi. Noii utilizatori fac greșeli, dar printre ele nu se numără totuși acelea de a nu citi mai înainte de a edita „Ghidurile de utilizare”. Dacă ar fi obligați să studieze diversele instrucțiuni, politici și îndrumări mai înainte de a edita, cu siguranță nu ar mai ajunge să o facă. O minte deschisă și buna-credință sunt suficiente pentru început.

Tipologii și clasificări

[modificare | modificare sursă]

În funcție de obiectiv:

  • Cu obiective punctuale:
  • cel mai adesea reprezentate de promovarea unei persoane sau a unui agent economic
  • conturi create cu scop de atac al unei idei sau persoane, sau de sprijinirea nelegitimă a unui alt contribuitor
  • o latură aparte o constituie rudele unor persoane – în general decedate, care dețin material semnificativ în legătură cu persoana în cauză și sunt interesate în restituirea memoriei acestuia. contribuitorii respectivi au un capital de interes suficient de mare astfel încât acesta să poată fi pus la lucru, într-un mod compatibil cu interesele Wikipediei.
  • Cu agendă de lucru:
  • sunt persoane în general dificile, care își stabilesc ținte – deseori puțin conforme cu regulile Enciclopediei
  • excepții notabile sunt reprezentate de contribuitori care își stabilesc un areal țintă, căruia îi sunt dispuși să-i sacrifice concepțiile inițiale de abordare. Un contribuitor care promovează o anume agendă, este un utilizator potențial dispus să învețe regulile jocului.
  • Cu obiective generale
  • Curioșii
  • Doritorii de socializare

În funcție de pattern:

  • „Clasici încă aflați în viață” – exprimă un pattern familiar, fiind uzual clone

Identificarea unui potențial contribuitor

[modificare | modificare sursă]

Un potențial contribuitor este în general dispus să discute logic. Nu este nevoie de un mare efort pentru a educa un nou venit care este dispus să asculte.

Modularea patternului de reacție

[modificare | modificare sursă]
„Dacă greșesc, instruiți-i cu bunăvoință.”
—Marc Aureliu, „Gânduri către sine însuși”

Pentru un editor experimentat, normele și convențiile au devenit o a doua natură și, poate fi dificil pentru acesta să-și amintească faptul că alții încă mai învață cum funcționează totul. Se uită de asemenea adesea faptul că învățarea despre Wikipedia devine din ce în ce mai dificilă și mai consumatoare de timp, pe măsură ce aceasta avansează. Apar noi politici și îndrumări, noi dezbateri, etc..., astfel încât un nou venit se confruntă cu o masă de informații copleșitoare.

Odată „aterizați” pe Wikipedia, noii utilizatori ar trebui dirijați într-un mod ferm, dar destul de prietenos. Utilizatorii consacrați ar trebui să se străduie „să le facă loc”, astfel încât noii veniți „să nu o ia la sănătoasa” cu prima ocazie. Dacă pagina de discuție a noilor utilizatori nu va ajunge plină de avertizări sau notificări, acesta va fi și meritul „bătrânilor” care se vor strădui să-i integreze pe „boboci”.

Lipsa semnalelor nonverbale

[modificare | modificare sursă]

Nu trebuie uitat că mediul online este un mediu văduvit de impactul pe care îl au semnalele non-verbale dintre interlocutori, într-o discuție obișnuită. Datorită acestui fapt, percepția mesajelor transmise poate fi semnificativ alterată. În plus acest mediu creează condiții propice exprimării într-o formă dezinhibată. Altfel spus, în viața reală nu ne-am permite să ne exprimăm atât de repede sau de ușor, deoarece principalul rezultat obținut ar fi primirea unei perechi de palme peste ochi. Inclusiv și datorită posibilității de anonimizare, degrevarea de responsabilitatea consecințelor reprezintă factorul principal care induce acestă dezinhibiție.

Mediul online are un potențial mai mare decât alte medii de exprimare a emotivității, atacuri personale sau pur și simplu neînțelegeri. Se cuvine astfel a face la momentul potrivit câte un pas înapoi, pentru a ne gestiona furia sau emotivitatea, pentru a obține mai multe informații și pentru a empatiza eventual cu alte persoane. Atunci când sunt urmați acești pași, oamenii se opresc în a se mai baza pe ipoteze și pe afirmații așa-zis „evidente” care rezultă din exprimări trunchiate și discutabile, erori care departe de a salva timp, conduc la mult tam-tam, deranj, agitație și multiplică problemele.

Primele contacte

[modificare | modificare sursă]

Nerăbdarea poate fi un factor pentru care primele contacte sunt ineficient fructificate și din cauza căreia se poate pierde șansa ca un nou venit să fie dirijat eficient spre paginile explicative privind diversele politici sau îndrumări. Utilizatorii vechi și administratorii rareori își alocă timp suplimentar pentru a-i educa pe începători, dând revert sau modulând diversele modificări rapid și fără a explica inteligibil de ce fac acest lucru, cel mai adesea referindu-se la ceva fără a-i arăta noului venit unde se găsește informația specifică despre acel ceva. Noul venit este trimis astfel într-un labirint fără a avea la dispoziție cine știe ce hartă.

Notificarea unui editor în legătură cu o eroare pe care acesta a făcut-o, în general este principial prezumată ca fiind determinantă în corectarea unor greșeli făcute cu bună-credință. În situația în care un editor ignoră o astfel de astfel de notificare, probabilitatea prezumției de rea-credință crește, ca și consecință.

WikiVampirilor le place să se hrănească cu sângele noilor-veniți
Patrulator debutant cu bune intenții, dar necunoscător al regulilor e folosire ale Cutiei cu nisip. Acesta crezându-l pe un nou venit care se antrena pe această pagină încercând să o modifice, vandal, a trimis o serie de mesaje standard de avertizare.

Atitudini cu potențial distructiv

[modificare | modificare sursă]

Ce poate fi distructiv ca atitudine din partea celorlalți, pentru un începător ?

  • Prezumarea relei-credințe
  • Folosirea unor cuvinte tari și manifestarea unor atitudini agresive
  • Folosirea unui limbaj confuz, presărat cu acronime și prescurtări din jargonul Wikipediei
  • Dirijarea rapidă a articolelor spre ștergere
  • Amenințarea cu apelul la un arbitru superior

Propuneri de proceduri

[modificare | modificare sursă]
Un editor neștiutor în prima lui zi de editare a Wikipediei, nedumerit după ce citatul său preluat de pe un blog și inserat în pagina Extremism a fost șters
„Never attribute to malice that which can be adequately explained by stupidity.”
—Robert J. Hanlon
  • Presupuneți că oamenii nu știu ce fac, înainte de a le prezuma reaua-credință. Nu ajută nimănui, dacă vă enervați pe cineva care nu știe cum funcționează cu adevărat Wikipedia. Ferindu-vă de idei preconcepute conservați o atitudine deschisă și facilitați comunicarea, astfel că mai înainte de a acuza pe cineva că face rău proiectului, îl puteți ajuta să contribuie în mod constructiv.
  • Evitați să fiți agresivi. De asemenea feriți-vă să fiți pasiv-agresivi, sau altfel spus să afișați un comportament ori să transmiteți semnale care sunt caracterizate de exprimarea unor sentimente negative, resentimente și agresivitate, într-un mod ambiguu care să sune neutru.
  • Nu vă așteptați să fiți înțeleși folosind expresii specifice jargonului rapid al Wikipediei. Este o idee proastă folosirea acestor acronime în conversațiile cu începătorii. „Păsăreasca” de acest gen, înafară de faptul că îi exclude pe aceștia de la „masa” discuției, proiectează un fals sentiment de elitism, care cel mai probabil tinde să-i înstrăineze pe respectivii.
  1. Se poate lua în acest caz opțiunea de a fi inițiat un proces de revizuire a articolului în cauză, alături de oferirea unor sfaturi bune cu privire la modul de îmbunătățire a informațiilor, mai degrabă decât de a fi îndreptat acesta spre ștergere.
  2. Nu uitați să notificați persoana în cauză despre protocolul care există pentru a o învăța cum poate fi apărată o pagină propusă pentru ștergere.
  3. O modalitate neagresivă de a rezolva astfel de probleme, ar putea fi mutarea respectivului articol în spațiul de utilizator al persoanei în cauză. Nu uitați să explicați pe pagina de discuție motivația care a stat la baza acestui act. Utilă este deasemni și inserarea unui link către politica sau recomandarea care a făcut inoportună prezența acelui text în cadrul Enciclopediei.
  • Folosiți o situație dată ca pretext pentru a-i învăța pe începători.
„Îmi dau seama că sunteți un începător și, probabil vă simțiți frustrat de ceea ce s-a întâmplat pe pagina de discuție, dar este o practică standard aici pentru a păstra un istoric a ceea ce a fost spus. Dacă doriți, puteți folosi opțiunea de tăiere a textului pentru a prezerva ceea ce doriți și a „scoate” ceea ce nu vă mai convine. Puteți face de asemeni ceea ce fac majoritatea, pur și simplu să adăugați un comentariu după critica respectivă, în care să spuneți: „Cred că pot încerca să rezolv problemele pe care le-ați expus, dar ce am mai exact de făcut?””
  • Nu ajutați mai mult decât este cazul, altfel începătorii nu vor învăța nimic și pe viitor probabilitatea lor de a deveni contribuitori activi va scădea în consecință.

Cheia poate fi și la noii veniți

[modificare | modificare sursă]
  • Sfătuiți-i să se înregistreze pentru ca modificările lor să fie identificabile.Subliniați-le faptul că chiar și în cazul unui insider cu o anumită reputație, opiniile și modificările acestuai nu vor fi de obicei tratate ca și literă de Evanghelie. Chiar și fondatorul Wikipediei nu poate face modificări asupra biografiei sale, fără surse credibile.
  • Comunicați-le faptul că înainte de a face modificări controversate, o bună idee ar fi aceea de a studia mai întâi pagina de discuție a articolului care urmează a fi modificat, unde poate problemele respective s-au discutat și s-a ajuns la un consens. Modificarea acelui consens s-ar putea face astfel numai după deschiderea unei noi discuții, referitoare la subiectul acestuia.
  • Asigurarea unor surse adecvate pentru textele sau modificările inserate este mandatorie. Sursele credibile trebuiesc specificate în text, iar dacă este cazul trebuiesc oferite hyperlinkuri.
  • Buna credință trebuie să fie reciprocă iar acuzațiile de rea credință nu sunt de ajutor, din orice parte ar fi ele.
pFad - Phonifier reborn

Pfad - The Proxy pFad of © 2024 Garber Painting. All rights reserved.

Note: This service is not intended for secure transactions such as banking, social media, email, or purchasing. Use at your own risk. We assume no liability whatsoever for broken pages.


Alternative Proxies:

Alternative Proxy

pFad Proxy

pFad v3 Proxy

pFad v4 Proxy