Charles Napoléon
Charles | |
Prinț Napoléon | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Charles Marie Jérôme Victor |
Născut | (74 de ani) Boulogne-Billancourt, Franța |
Părinți | Louis, Prinț Napoléon Alix de Foresta |
Frați și surori | Catherine Napoléon[*] Laure Napoléon[*] Jérôme Xavier Napoléon[*] |
Căsătorit cu | Prințesa Béatrice a celor Două Sicilii Jeanne-Françoise Valliccioni |
Număr de copii | 4 |
Copii | Prințesa Caroline Prințul Jean-Christophe Sophie Cathérine Anh (adoptat) |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | politician om de afaceri aristocrat |
Limbi vorbite | limba franceză[1] |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Casa de Bonaparte |
Șeful Casei Bonaparte | |
Domnie | 3 mai 1997–prezent |
Predecesor | Louis, Prinț Napoléon |
Modifică date / text |
Charles, Prinț Napoléon (Charles Marie Jérôme Victor Napoléon; n. 19 octombrie 1950) este politician francez, și recunoscut de unii bonapartiști ca șef al Casei Imperiale a Franței și moștenitor de drept a împăratului Napoléon I, sub numele de Napoléon al VII-lea. Alți bonapartiști îl consideră pe fiul său, Jean Christophe, a fi actualul șef al casei și moștenitor.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Charles este fiul lui Louis, Prinț Napoléon (1914–1997), și deci stră-strănepot pe linie masculină a lui Jérôme Bonaparte, rege al Westphalia, fratele mai mic al lui Napoleon. Cum liniile masculine ale urmașilor legitimi atât ai lui Napoleon I cât și ai lui Napoleon al III-lea s-au stins, descendenții lui Jérôme reprezintă Casa Imperială Bonapartes.
Mama lui Charles este Alix de Foresta (n. 1926), fiica lui Albéric, conte de Foresta. În mod ironic, familia Foresta s-a remarcat în timpul restaurării franceze ca niște curteni loaiali Casei de Bourbon, și în mod particular lui Henri, conte de Chambord.[2]
Charles s-a născut la Boulogne-Billancourt, Franța și are o soră geamănă, Prințesa Cathérine. A fost botezat de arhiepiscopul Angelo Roncalli (mai târziu Papa Ioan al XXIII-lea).[3] Charles mai are doi frați mai mici, Prințesa Laure (n. 1952) și Prințul Jérôme (n. 1957). Surorile lui sunt căsătorite iar fratele său este celibatar.
Și-a luat doctoratul în Economie la Sorbona. A scris referate și cărți, inclusiv Histoire des Transports Urbains, Bonaparte et Paoli, Les Bonaparte, des esprits rebelles și Pour une nouvelle République. Are apariții publice frecvente în sprijinul credințelor și a candidaților politici.
Charles a lucrat ca bancher, planificator financiar, dezvoltator imobiliar și ca profesor invitat la Institutul American pentru politică externă.
Căsătorie și copii
[modificare | modificare sursă]La 19 decembrie 1978, Charles s-a căsătorit cu verișoara sa îndepărtată, Prințesa Béatrice a celor Două Sicilii, fiica Prințului Ferdinand, Duce de Castro, pretendent la tronul celor Două Sicilii. Deși ambele familii sunt romano catolice, cuplul a refuzat o căsătorie religioasă și s-au căsătorit numai civil la Paris.
Charles și Béatrice au doi copii:
- Prințesa Caroline Marie-Constance Napoléon (n. 24 octombrie 1980) căsătorită la 19 septembrie 2009 în Italia cu Eric Alain Marie Quérénet-Onfroy de Bréville (n. 20 iunie 1971), fiul lui François Quérénet-Onfroy de Bréville și a soției acestuia, Christiane Vincent de Vaugelas[4]; împreună au doi copii
- Elvire Quérénet-Onfroy de Breville (n. 2010)
- Augustin Quérénet-Onfroy de Breville (n. 2013).[5]
- Jean-Christophe, Prinț Napoléon (n. 11 iulie 1986)
Charles și Béatrice au divorțat la 2 mai 1989.
La 28 septembrie 1996, Charles s-a recăsătorit cu Jeanne-Françoise Valliccioni (n. 26 martie 1958). Anterior ea a fost căsătorită cu Erik Langrais de care a divorțat în 1990. Când Charles și Jeanne-Françoise s-au căsătorit, ei aveau deja o fiică:
- Sophie Cathérine Napoléon Bonaparte (n. 18 aprilie 1992, Paris).[6]
În 1998 cuplul a adoptat o fată de origine vietnameză:
- Anh Napoléon Bonaparte (n. 22 aprilie 1998, Ho Și Min)
Disputa dinastică
[modificare | modificare sursă]Deși oficial a fost recunoscut drept moștenitor al pretențiilor bonapartiștilor în timpul vieții tatălui său, când testamentul tatălui său a fost făcut public la 2 decembrie 1997 (la șapte luni după deces), el a declarat că Prințul Charles a fost eliminat din linia dinastică în favoarea singurului său fiu, Prințul Jean-Christophe Napoléon, pe atunci în vârstă de 11 ani.[7]
Cariera politică
[modificare | modificare sursă]În 2000, Charles a participat la alegerile ca primar al Ajaccio, capitala regiunii Corsica. Ulterior, el a servit ca membru al Consiliului orașului iar în 2004 a deținut postul de viceprimar al orașului.
La începutul anului 2008, Charles a anunțat planurile sale pentru alegerile din martie 2008 ca primar al orașului Nemours. A fost învins în alegeri de Valérie Lacroute.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ „Carnet Web de Généalogie”. Nobiliare de Provence – Foresta (în French). Accesat în .
- ^ Valynseele, Joseph (). Les Prétendants aux Trônes d'Europe (în French). Paris. p. 240.
- ^ Erede di Napoleone si sposa nel Cilento
- ^ „Descendants of Leopold I, King of Belgium”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ hrsg. vom Dt. Adelsarchiv e.V. Hauptbearb. : Hans Friedrich von Ehrenkrook (). Genealogisches Handbuch des Adels: Fürstliche Häuser (în German) (ed. Fürstliche Häuser Band XVI). Limburg an der Lahn: C.A. Starke Verlag. pp. 19–21. ISBN 3-7980-0824-8. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Chantal de Badts de Cugnac ; Guy Coutant de Saisseval (). Le Petit Gotha (în French). Paris: Petit Gotha. p. 441. ISBN 2-9507974-0-7.
I, the undersigned Louis, Prince Napoléon Bonaparte, head of the Imperial Family, as authorized by the Senatus Consutus of 7 November 1852, the Imperial Family statute of 21 June 1853 and tradition, to designate, in certain situations, notably by application of article 4 of the statute, the dynastic heirs in the Imperial Family for succession to the Imperial dignity, do choose, from the order of hereditary succession and according to primogeniture, my grandson, Jean-Christophe...as heir of the Imperial title and position. ("Je soussigné Louis, prince Napoléon Bonaparte, chef de la Famille Impériale, autorisé par le senatus consultus du 7 novembre 1852, le statut de la famille impériale du 21 juin 1853 et la tradition à designer dans certains hypothèses, notamment par application de l’article 4 du statut, l’héritiers dynaste dans la famille impériale pour succéder à la dignité impériale, je choisis, dans l’ordre de l’hérédité et dans le respect de primogéniture, mon petit-fils Jean-Christophe...comme héritier de la dignité et de la fonction impériale.")
|