Ranko Marinković
| Ranko Marinković | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5]  Komiža, Cantonul Split-Dalmația, Croația |
| Decedat | (87 de ani)[2][3][4][5] Zagreb, Croația |
| Înmormântat | Komiža |
| Cetățenie |  Croația Republica Socialistă Federativă Iugoslavia Austro-Ungaria |
| Ocupație | dramaturg scriitor romancier[*] politician |
| Limbi vorbite | limba croată[4] |
| Studii | Filozofski fakultet u Zagrebu[*] (filozofie) |
| Patronaj | Universitatea din Zagreb |
| Note | |
| Premii | NIN-ova nagrada[*][1] Nagrada "Ivan Goran Kovačić"[*] Nagrada Vladimir Nazor[*] Velered kralja Dmitra Zvonimira s lentom i Danicom[*] |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Ranko Marinković (n. , Komiža, Cantonul Split-Dalmația, Croația – d. , Zagreb, Croația) a fost un romancier și dramaturg croat.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Născut în Komiža pe insula Vis (atunci parte a Austro-Ungariei), copilăria lui Marinković a fost marcată de primul război mondial. Mai târziu a obținut o diplomă în filosofie la Universitatea din Zagreb. În anii 1930, el a început să-și facă un renume în cercurile literare din Zagreb cu piesele sale de teatru și cu povestirile sale.
Cariera sa a fost întreruptă brusc în timpul celui de-al doilea război mondial. Când insula sa natală a fost ocupată de Italia fascistă, el a fost arestat în Split și internat în lagărul Ferramonti.[6][7] După capitularea Italiei, Marinković s-a dus la Bari[7] și apoi la tabăra de refugiați El Shatt unde a luat legătura cu partizanii lui Tito. După război, a lucrat mult timp în teatru.[7]
Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt Glorija (1955), o piesă de teatru în care a criticat Biserica Romano-Catolică și Kiklop (1965), un roman semi-autobiografic în care a descris atmosfera sumbră în rândul intelectualilor din Zagreb înainte de Invadarea Iugoslaviei de către Puterile Axei. Piesa Kiklop a fost adaptată mai târziu într-un film din 1982 regizat de Antun Vrdoljak.
În ultimii ani ai vieții sale, Marinkovic a îmbrățișat viziunile politice ale lui Franjo Tuđman, primul președinte al Croației independente. Ranko Marinković a fost membru al Uniunii Democrate Croate (Hrvatska demokratska zajednica).
A murit în Zagreb la 28 ianuarie 2001, la vârsta de 87 de ani.
Bibliografie[6][8]
[modificare | modificare sursă]Colecții de nuvele
[modificare | modificare sursă]- Proze (1948)
- Ni braća ni rođaci (1949)
- Oko božje (1949)
- Ruke (1953)
- Pod balkonima (1953)
- Poniženje Sokrata (1959)
- Karneval i druge pripovijetke (1962)
Romane
[modificare | modificare sursă]- Kiklop (1965)
- Zajednička kupka (1980)
- Niciodată mai mult (1993)
- U caracteru vage (1995)
Teatru
[modificare | modificare sursă]- Albatros (1939)
- Glorija (1956)
- Politeia (1977)
- Pustinja (1982)
Colecții de critici și eseuri
[modificare | modificare sursă]- Geste i grimase (1951)
- Nevesele oči klauna (1986)
Premii
[modificare | modificare sursă]- Premiul Vladimir Nazor pentru întreaga activitate (1975)
- Marele Ordin al regelui Dmitar Zvonimir (1995)
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ НИН online (în sârbă), accesat în
- ^ a b Ranko Marinković, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ a b Ranko Marinković, Hrvatski biografski leksikon
- ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b The Fine Art Archive, accesat în
- ^ a b „Životopis Ranka Marinkovića (1913-2001)”. Vijenac (în Croatian). Nr. 453. Matica hrvatska. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c „Umro Ranko Marinković”. hrt.hr (în Croatian). Croatian Radiotelevision. . Accesat în .
- ^ „Marinković, Ranko”. Croatian Biographical Lexicon (în Croatian). Miroslav Krleža Institute of Lexicography. Accesat în .
